Pestera Vadu Crisului - Vadu Crisului Cave

Pestera se afla în judetul Bihor, comuna Vadu Crisului în defileul Suncuius - Vadu Crișului la 50 m de râul Crișul Repede, pe versantul nordic al Munților Pǎdurea Craiului.

Intregul defileu a fost declarat in anul 1955 rezervatie naturala, iar pestera monument al naturii.

La peștera se poate ajunge foarte ușor cu trenul personal pe ruta Cluj Napoca-Oradea. Peștera este cunoscută ca una din peșterile cu cea mai bogată faună cavernicolă din România.

Descoperitǎ de cǎtre Czaran Gyula si cei doi colaboratori Karl Handt și Veress Istvan la 10 noiembrie 1903.

Descoperirea s-a făcut prin dinamitarea versantului ca urmare a unor bănuieli că deasupra cascadei Vadu Crișului ce poate fi văzută de pe calea ferată s-ar afla o peșteră de mari dimensiuni. Contele Odon Zichy pe a carui proprietate se află peștera a dispus amenajarea sa cu podețe și scări de lemn astfel încât în 1905 a fost deschisă spre vizitare fiind considerată la aceea vreme cea mai frumoasa peșteră din Europa. Prin peșteră curge o apă care la 40 m de intrare formează o cascadă de aproximativ 12 m. Stalactite si stalagmite pot fi observate pe toată lungimea peșterii, unele formațiuni au denumirea de Mormântul lui Mahomed, Vulturul Alb, Adam și Eva, Barba lui Mahomed chiar și Albă ca Zăpada și cei Șapte Pitici. Peștera nu poate fi vizitată în totalitate, o parte fiind rezervată cercetărilor speologice. 

Pestera de la Cascada, cum mai este ea denumita, se gaseste in judetul Bihor, fiind situata intre localitatile Suncuius si Vadu Crisului, in versantul stâng al Defileului Crisului Repede. Pestera se recunoaste usor prin frumoasa cascada formata de apele pârâului ei, cu inaltimea de 10- 12 m. Pestera, situata la altitudinea de 305 m si are lungimea totala explorata de 1 510 m.

Cu toate ca frumusetea cascadei a fost descrisa inca la sfârsitul secolului trecut, abia in anul 1903 a avut loc descoperirea propriu-zisa a pesterii de catre cantonierul Karl Handl si colaboratorii sai. Handl a comunicat renumitului animator al turismului bihorean Czaran Gy., faptul ca la „izvor”, intre cascada si peretele de stânca, exista o fanta ingusta, in spatele careia exista posibilitatea existentei unei pesteri mari.

In urma acestei comunicari, in data de 10 noiembrie 1903, deschiderea ingusta a fost largita prin dinamitarea blocului de stânca de deasupra cursului apei, astfel incât inca in cursul acelei luni, K. Handl si Czaran Gy. au patruns in pestera, unde au ajuns pâna la primul sifon.

Contele O. Zichy, proprietarul de odinioara al terenului, la foarte scurt timp dupa descoperire sustine prima amenajare a pesterii cu podete si scari de lemn, o contributie deosebita in realizarea practica a acestei prime amenajari având K. Handl, I. Veress si K. Jordan.

In 1905 are loc deschiderea pesterii pentru vizitare. Pentru acest eveniment, Czaran face o prima descriere detaliata a partii vizitabile a pesterii, care a aparut si sub forma de brosura. Aceasta era primul ghid turistic al pesterii, insotit de o remarcabila schita.

 Intre anii 1921—1928, R. Jeannel, V. Puscariu, E. Racovitasi P. A. Chappuis colecteaza din pestera un bogat si variat material faunistic, pe care-l cerceteaza. Cercetarile sunt reluate intensiv in ultimele doua decenii de colectivul din Cluj al Institutului Speologic.

In 1927, Emil Racovita publica o lucrare in care insista asupra importantei studierii animalelor cavernicole, in urma observatiilor pe care le-a efectuat in pestera intre 1921—1927.

In 1942 Tiberiu Jurcsak a descoperit o coasta de Ursus spelaeus in albia pârâului, la intrarea in pestera. In perioada anterioara acestei descoperiri, a fost o viitura, apele pârâului pesterii crescând foarte mult. Pe baza acestei prime indicatii, el a presupus existenta in pestera a unui punct fosilifer, din care apele ridicate pâna la nivelul respectiv sa fi spalat o anumita cantitate de sediment, impreuna cu osul de urs. Acest punct a si fost identificat de el, reusind astfel sa mai colecteze si alte oase de urs al cavernelor, aflate in colectia Muzeului Tarii Crisurilor.

In 1969, Muzeul Tarii Crisurilor din Oradea reamenajeaza pestera cu scari si podete metalice si din beton, o electrificare o lungime de 500 m, ea fiind cea de-a doua pestera din tara in care s-a introdus iluminatul electric.

Pestera, inca de la inceputul secolului XX a fost considerata printre obiectivele turistice si stiintifice cele mai importante din Bihor.

A. Herrmann, intr-o nota aparuta in 1909, califica pestera ca fiind cea mai frumoasa si cea mai intacta pestera a Europei. Tot in 1909, V. Kellner, intr-un raport financiar, insista asupra importantei turistice deosebite a pesterii, considerând ca numarul vizitatorilor ar creste vertiginos daca s-ar introduce iluminatul electric (curentul electric urma sa fie produs de un dinam actionat de o turbina). In aceasta perioada, pestera este amintita mai ales in publicatii turistice, accentul principal fiind pus pe reclama turistica si pe descriere, nu intotdeauna stiintifica, ci uneori chiar literara, a frumusetii formatiunilor ei: de exemplu poetul Versenyi, Gy. in 1912 publica o poezie pe care a scris-o inspirându-se din frumusetile ei inca nealterate. Desi de atunci a trecut aproape un secol si acele minunatii s-au alterat intr-o oarecare masura atât din cauza trecerii timpului dar mai cu seama a indiferentei, totusi datorita specialistilor de la M.T.C. avem ocazia acum sa vizitam Pestera Vadu Crisului in conditii moderne si de siguranta garantata.

Peștera adapostește cea mai bogată faună cavernicolă din România. Aici sunt specii de melci, viermi, insecte si crustacee. Peștera fiind atât de mare și cu galerii multe este bine populată de liliacul cu botul in formă de potcoavă. Originea apei este Izvorul Bătrânului care dupa un traseu scurt se pierde în pachetul de calcare.

.