vineri, 30 iulie 2010

Patriarhia romana - Romanian Patriarchy

Dealul Mitropoliei sau Dealul Patriarhiei este o colină din Bucureşti, un punct istoric, cultural, arhitectonic, confesional, turistic important pe harta capitalei Românei. Din punct de vedere confesional, Dealul Mitropoliei este un reper pentru ortodoximul din România, aici fiind în prezent sediul Patriarhiei Române şi reşedinţa Patriarhului.


Biserica Patriarhiei
Biserica, purtând hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, a fost construită între anii 1654-1658 de Constantin Şerban Basarab Cârnul şi soţia acestuia Bălaşa, şi sfinţită de Mihnea al III-lea în 1658. Imediat după sfinţire biserica a fost transformată în Mitropolia ţării. După primul război mondial Mitropolia este transformată în Patriarhie.
Numele meşterului care s-a ocupat de construcţia acestuia este necunoscut, ca la mai toate bisericile de pe teritoriul României, în schimb sunt cunoscuţi dregătorii care au supravegheat construcţia edificiului, logăfătul Radu Dudescu şi Gheorghe Sufariu.
Ca aspect general biserica este o copie a bisericii din Curtea de Argeş, turlele fiind asemănătoare cu biserica lui Neagoe Basarab. Biserica a fost restaurată de mai multe ori, în 1792-1799, 1834-1839, 1850, 1886, 1932-1935, motiv pentru care în prezent construcţia nu mai păstrează forma originală, de-a lungul timpului aducându-i-se diverse completări şi ajustări. Biserica adăposteşte moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov (Dimitrie cel Nou), aşezate într-o raclă de argint, aduse din Bulgaria la data de 13 iulie 1774.

Paraclisul Palatului Patriarhal
Paraclisul bisericii este piesa cea mai valoroasă din tot ansamblul mănăstiresc de pe Dealul Mitropoliei. Clădit în secolul al XVII-lea împreună cu palatul, paraclisul este refăcut 1723. Amintirea acestui moment se regăseşte pe inscripţia grecească din interiorul edificiului, pictată deasupra uşii. Inscripţia este în versuri şi reprezintă opera poetului Dimitrie Notara. Inscripţia prezintă un aspect inexact şi anume Nicolae Mavrocordat şi mitropolitul Daniil Topoloveanu (1719-1731) sunt prezentaţi ca fiind ctitrii lăcaşului de cult, ei de fapt fiind restauratorii acestuia.

Clopotniţa din Dealul Patriarhiei
La momentul zidirii clopotniţei complexul mănăstiresc era înconjurat de ziduri, construcţiile mănăstireşti fiind amplasate în interiorul curţii delimitate de aceste ziduri. În anul 1698 Constantin Brâncoveanu dispune construirea unei porţi de intrare în interiorul mănăstirii conform tradiţiei, adică sub forma unei clopotniţe.
Clopotniţa a fost restaurată între anii 1956-1958.
Sub această clopotniţă este împuşcat în 8 iunie 1862 ora 17, Barbu Catargiu, venit în Dealul Mitropoliei pentru a ţine un discurs în şedinţa Adunării Deputaţilor desfăşurată în incinta Camerei Deputaţilor din complexul de pe Dealul Mitropoliei.

Palatul Patriarhal
Clădirea care astăzi reprezintă Palatul Patriarhal a fost construită pe timpul lui Constantin Şerban Cârnul cu scopul de a fi locuinţă pentru stareţul mănăstirii. După 1668, când Radu Leon numeşte mănăstirea ca noul sediu al mitropoliei ţării, vechiul palat este refăcut şi i se aduc diverse adăugiri, de-a lungul timpului, palatului îi sunt construite corpuri noi. Între 1932-1935 arhitectul Gheorghe Simotta adaugă un corp palatului, astăzi corpul principal al palatului, format din sala mare a Tronului, cancelariile Patriarhiei, apartamentul Patriarhului şi alte câteva încăperi.
Pereţii palatului prezintă o serie de picturi în care sunt reprezentate câteva momente ale istoriei mănăstirii, dar şi episoade din istoria României. Camerele sunt înfrumuseţate cu tablouri şi sculpturi înfăţişindu-i pe câţiva din capii Patriarhiei Române. În interiorul palatului sunt expuse în vitrine veşminte scumpe şi obiecte bisericeşti folosite în efectuarea servciului religios.

Palatul Camerei Deputaţilor
Palatul a fost construit în 1907 după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu, pe locul unde era Divanul Domnesc, la rândului fiind construit pe locul unor vechi construcţii mănăstireşti. Palatul este construit în stil neoclasic, faţa acestuia are 80 m, iar în partea centrală a acesteia prezintă un peristil, în componenţa căruia intră 6 coloane ionice. În interiorul palatului sunt amplaste busturi, în bronz, marmură şi picturi, ale marilor figuri politice din istoria României. Palatul conţine şi o bibliotecă cu peste 11.000 texte ale unor dezbateri parlamentare, monitoare oficiale, etc şi peste 7.000 de cărţi.
Clădirea a fost sediul Camerei Deputaţilor până în anul 1997, an în care sediul camerei Parlamentului a fost mutat alături de Senatul României în Palatul Parlamentului. Începând cu anul 1997 palatul se află în administrarea Patriarhiei Române.




Dealul Mitropoliei (Romanian for "Metropolitanate Hill"), also called Dealul Patriarhiei or "Patriarchate Hill", is a small hill in Bucharest, Romania and an important historic, cultural, architectural, religious and touristic point in the national capital. From a religious point of view, it is one of the centres of Romanian Orthodoxy: the headquarters of the Romanian Patriarchy and the residence of the Patriarch are both located here.

Romanian Patriarchal Cathedral
The cathedral, dedicated to Saints Constantine and Helen, was built between 1654 and 1658 by Constantin Şerban and his wife Bălaşa, and consecrated under Mihnea III in 1658. Soon afterwards, the church became Wallachia’s metropolitan cathedral. In 1925 the Metropolitanate was elevated to the rank of Patriarchate.

As is usual for churches of that time and place, the builder’s name is unknown. The officials (dregători) were logofăt Radu Dudescu and Gheorghe Sufariu.
Broadly speaking, the building is a copy of Curtea de Argeş Cathedral; the cupolas resemble those of Neagoe Basarab’s church. The cathedral was restored several times (in 1792-99, 1834–39, 1850, 1886 and 1932–35), for which reason the present building is no longer in its original form, various finishing touches and adjustments having been made over time. Inside are the relics of Saint Dimitrie Basarabov (Dimitrie the New), preserved in a silver coffin, having been brought from Bulgaria on July 13, 1774.

Chapel of the Patriarchal Palace
The chapel is the most valuable building on Dealul Mitropoliei. Built in the 17th century along with the palace, the chapel was rebuilt in 1723. Its dedication is found on a Greek inscription inside, painted above the door. The inscription, in verses by the poet Dimitrie Notara, is imprecise: Nicolae Mavrocordat and Metropolitan Daniil Topoloveanu (1719–1731) are presented as being its founders, when in fact they were its restorers. When the bell-tower (clopotniţa) was built, the monastic complex was surrounded by walls, the buildings being located within a yard bounded by these walls. In 1698, Constantin Brâncoveanu ordered the construction of a traditional entrance-gate, that is, in the form of a bell-tower. The edifice was restored in 1956-58. It was beneath this bell-tower that Barbu Catargiu, the first Prime Minister of Romania, was assassinated at five o’clock in the evening on June 20, 1862. He had arrived on the hill to give a speech before the Assembly of Deputies, in session in the nearby Palace of the Chamber of Deputies.

Patriarchal Palace
The building that is today the Patriarchal Palace (Palatul Patriarhal) was built under Constantin Şerban and was intended to house the monastery’s starets. After 1688, when Radu Leon named the monastery the country’s metropolitan cathedral, the old palace was rebuilt; over time, it was expanded and new wings were added. Between 1932 and 1935 the architect Gheorghe Simotta added a new section to the palace, today its main area, which includes a large throne room, chancelleries, the Patriarch’s apartment and several other rooms.

On the palace walls there is a series of paintings that depicts several scenes in the monastery’s history, as well as from Romanian history. The rooms are decorated with paintings and sculptures representing several of the Patriarchate’s heads. Inside, expensive vestments and objects used in religious services are displayed in glass cases.

Palace of the Chamber of Deputies
The Palace was built in 1907 after the plans of architect Dimitrie Maimarolu, on the site of the princely divan, itself built where a group of old monastic buildings once were. It is build in a neo-classical style, with an 80-metre façade, in the centre of which is a peristyle featuring six Ionic columns. Inside are bronze and marble busts, as well as paintings, of important political figures from Romania’s history. The palace library contains over 11,000 volumes of parliamentary debates, copies of Monitorul Oficial and similar official publications, and over 7,000 books.
The building housed the Chamber of Deputies until 1997, when the lower house of Parliament moved into the Palace of the Parliament. Since that year, the Romanian Patriarchate has administered the palace.













Text: Wikipedia
Photo: Pozaru'

miercuri, 28 iulie 2010

marți, 27 iulie 2010

Animale - Animals

Scuipa-Foc

Tina & Lala

Freedom

"I'm hungry!"

Say "Cheese!"

Photo: Pozaru'

marți, 20 iulie 2010

duminică, 11 iulie 2010

Portrete - Portraits


Iulia

Stefania

Photo: Pozaru

vineri, 2 iulie 2010

joi, 1 iulie 2010