Pestera se afla în judetul Bihor, comuna Vadu Crisului în defileul Suncuius - Vadu Crișului la 50 m de râul Crișul Repede, pe versantul nordic al Munților Pǎdurea Craiului.
Intregul defileu a fost declarat in
anul 1955 rezervatie naturala, iar pestera monument al naturii.
La peștera se poate ajunge foarte ușor cu trenul personal pe ruta
Cluj Napoca-Oradea. Peștera este cunoscută ca una din peșterile cu cea mai
bogată faună cavernicolă din România.
Descoperitǎ de cǎtre Czaran Gyula
si cei doi colaboratori Karl Handt și Veress Istvan la 10 noiembrie 1903.
Descoperirea s-a făcut prin
dinamitarea versantului ca urmare a unor bănuieli că deasupra cascadei Vadu
Crișului ce poate fi văzută de pe calea ferată s-ar afla o peșteră de mari
dimensiuni. Contele Odon Zichy pe a carui proprietate se află peștera a dispus
amenajarea sa cu podețe și scări de lemn astfel încât în 1905 a fost deschisă
spre vizitare fiind considerată la aceea vreme cea mai frumoasa peșteră din
Europa. Prin peșteră curge o apă care la 40 m de intrare formează o cascadă de
aproximativ 12 m. Stalactite si stalagmite pot fi observate pe toată lungimea
peșterii, unele formațiuni au denumirea de Mormântul lui Mahomed, Vulturul Alb,
Adam și Eva, Barba lui Mahomed chiar și Albă ca Zăpada și cei Șapte Pitici.
Peștera nu poate fi vizitată în totalitate, o parte fiind rezervată
cercetărilor speologice.
Pestera de la Cascada, cum mai
este ea denumita, se gaseste in judetul Bihor, fiind situata intre localitatile
Suncuius si Vadu Crisului, in versantul stâng al Defileului Crisului Repede.
Pestera se recunoaste usor prin frumoasa cascada formata de apele pârâului ei,
cu inaltimea de 10- 12 m. Pestera, situata la altitudinea de 305 m si are
lungimea totala explorata de 1 510 m.
Cu toate ca frumusetea cascadei
a fost descrisa inca la sfârsitul secolului trecut, abia in anul 1903 a avut
loc descoperirea propriu-zisa a pesterii de catre cantonierul Karl Handl si
colaboratorii sai. Handl a comunicat renumitului animator al turismului
bihorean Czaran Gy., faptul ca la „izvor”, intre cascada si peretele de stânca,
exista o fanta ingusta, in spatele careia exista posibilitatea existentei unei
pesteri mari.
In urma acestei comunicari, in
data de 10 noiembrie 1903, deschiderea ingusta a fost largita prin dinamitarea
blocului de stânca de deasupra cursului apei, astfel incât inca in cursul
acelei luni, K. Handl si Czaran Gy. au patruns in pestera, unde au ajuns pâna
la primul sifon.
Contele O. Zichy, proprietarul
de odinioara al terenului, la foarte scurt timp dupa descoperire sustine prima
amenajare a pesterii cu podete si scari de lemn, o contributie deosebita in
realizarea practica a acestei prime amenajari având K. Handl, I. Veress si K.
Jordan.
Intre anii 1921—1928, R. Jeannel, V. Puscariu, E. Racovitasi
P. A. Chappuis colecteaza din pestera un bogat si variat material faunistic, pe
care-l cerceteaza. Cercetarile sunt reluate intensiv in ultimele doua decenii
de colectivul din Cluj al Institutului Speologic.
In 1927, Emil Racovita publica o
lucrare in care insista asupra importantei studierii animalelor cavernicole, in
urma observatiilor pe care le-a efectuat in pestera intre 1921—1927.
In 1942 Tiberiu Jurcsak a descoperit o
coasta de Ursus spelaeus in albia pârâului, la intrarea in pestera. In perioada
anterioara acestei descoperiri, a fost o viitura, apele pârâului pesterii
crescând foarte mult. Pe baza acestei prime indicatii, el a presupus existenta
in pestera a unui punct fosilifer, din care apele ridicate pâna la nivelul
respectiv sa fi spalat o anumita cantitate de sediment, impreuna cu osul de
urs. Acest punct a si fost identificat de el, reusind astfel sa mai colecteze
si alte oase de urs al cavernelor, aflate in colectia Muzeului Tarii
Crisurilor.
In 1969, Muzeul Tarii Crisurilor din
Oradea reamenajeaza pestera cu scari si podete metalice si din beton, o
electrificare o lungime de 500 m, ea fiind cea de-a doua pestera din tara in
care s-a introdus iluminatul electric.
Pestera, inca de la inceputul secolului XX a fost
considerata printre obiectivele turistice si stiintifice cele mai importante
din Bihor.
A. Herrmann, intr-o nota aparuta in 1909, califica
pestera ca fiind cea mai frumoasa si cea mai intacta pestera a Europei. Tot in
1909, V. Kellner, intr-un raport financiar, insista asupra importantei
turistice deosebite a pesterii, considerând ca numarul vizitatorilor ar creste
vertiginos daca s-ar introduce iluminatul electric (curentul electric urma sa
fie produs de un dinam actionat de o turbina). In aceasta perioada, pestera
este amintita mai ales in publicatii turistice, accentul principal fiind pus pe
reclama turistica si pe descriere, nu intotdeauna stiintifica, ci uneori chiar
literara, a frumusetii formatiunilor ei: de exemplu poetul Versenyi, Gy. in
1912 publica o poezie pe care a scris-o inspirându-se din frumusetile ei inca
nealterate. Desi de atunci a trecut aproape un secol si acele minunatii s-au
alterat intr-o oarecare masura atât din cauza trecerii timpului dar mai cu
seama a indiferentei, totusi datorita specialistilor de la M.T.C. avem ocazia
acum sa vizitam Pestera Vadu Crisului in conditii moderne si de siguranta
garantata.
Peștera adapostește cea mai bogată faună cavernicolă din România.
Aici sunt specii de melci, viermi, insecte si crustacee. Peștera fiind atât de
mare și cu galerii multe este bine populată de liliacul cu botul in formă de
potcoavă. Originea apei este Izvorul Bătrânului care dupa un traseu scurt se
pierde în pachetul de calcare.
