Palatul Mogoșoaia este o clădire istorică din localitatea Mogoșoaia, județul Ilvov România, aflată la circa 15 km de centrul orașului București Complexul conține clădirea propriu-zisă, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeți, ghețăria și cavoul familiei Bibescu, precum și biserica „Sfântul Gheorghe” aflată lângă zidurile curții. Palatul poartă numele văduvei boierului Mogoș care deținea pământul pe care a fost construit.
Palatul Mogoșoaia a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 120 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu.
Palatul a fost construit până în 1702 de către Constantin Brâncoveanu în stil arhitectural românesc renascentist sau stil brâncovenesc, o combinație de elemente venețiene cu elemente otomane, stil utilizat anterior și la un alt palat al domnitorului, construit de acesta la Potlogi. Lucrarea a fost terminată în ziua de 20 septembrie 1702, conform pisaniei de pe latura de răsărit a palatului. Data începerii construcției nu este cunoscută, dar se știe că Brâncoveanu a început să cumpere pământ în zonă din 1681.
După 1714, când Constantin Brâncoveanu a fost executat la Constantinopol împreună cu întreaga sa familie, toată averea familiei a fost confiscată de otomani iar palatul a fost transformat în han. Răscumpărat de domnitorul Stefan Cantacuzino, el a revenit apoi marelui ban Constantin Brâncoveanu, nepotul domnitorului, și a rămas în posesia familiei până la începutul secolului al XIX-lea.
Palatul a fost devastat de otomani în timpul razboiului ruso-turc, deoarece marele ban Nicolae Brâncoveanu ținuse partea rușilor în conflict. O nouă distrugere a palatului a avut loc cu ocazia revolutiei din 1821 când ultimul urmaș al Brâncovenilor, Grigore Brâncoveanu, a fugit la Brasov și clădirea a fost ocupată de panduri. După moartea lui Grigore în 1832, palatul a rămas moștenire fiicei sale adoptive, Zoe Mavrocordat și, prin căsătoria acesteia cu domnitorul Gheorghe Bibescu, a trecut în familia acestuia și a fost renovat între 1860–1880 de Nicolae Bibescu, care a construit și cavoul familiei în parcul palatului, și vila Elchingen din apropiere. Palatul a fost administrat în continuare de familia Bibescu care, însă, s-a mutat în vila cea nouă iar clădirea veche a rămas nelocuită. Aceasta până în 1911, când Maria-Nicole Darvari a vândut palatul vărului ei George-Valentin Bibescu, care l-a oferit drept cadou de nuntă soției acestuia, Martha.
Martha Bibescu s-a ocupat cu renovarea palatului începând cu anul 1912. În timpul Primului Razboi Mondial, lucrările de renovare au fost frânate de alte distrugeri suferite în urma bombardamentelor germane. În perioada ocupației germane a Bucurestiului și a sudului României, prințesa Martha Bibescu a rămas în capitală, ocupându-se de spitalul reginei Maria și locuind o vreme chiar în palat.
Revenită în țară după ce plecase la Londra, acuzată fiind de colaborarea cu trupele germane, Martha Bibescu a reluat lucrările de renovare după 1920, cheltuind mare parte din averea adunată din cărțile pe care le-a scris. Palatul a fost reinaugurat, astfel, în 1927, unele lucrări interioare continuând, însă, până în 1935.
În timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, palatul a fost loc de întâlnire al diplomaților aliati, fiind, pentru câteva luni, închiriat legației elvețiene din România. După 6 martie 1945, moșia a fost naționalizată forțat de guvernul cominist, Martha Bibescu obținând de la autorități declararea ca monument istoric a palatului, pe care încă îl mai deținea. Prințesa a plecat însă definitiv din țară în septembrie 1945, lăsând palatul fiicei sale Valentina și soțului ei, Dimitrie Ghika-Comănești.
În 1949, palatul a fost și el naționalizat, Valentina și Dimitrie Ghika-Comănești fiind arestați. Până în 1957, clădirea a fost devastată și devalizată, colecțiile de artă fiind furate și dezmembrate. Abia în 1957 palatul a devenit sediul secției feudale a Muzeului Național de Artă, fiind restaurat începând cu 1977.
În prezent, Palatul Mogoșoaia adăpostește Muzeul de Artă Brâncovenească și este un important punct de atracție turistică.
Principala clădire a complexului de la Mogoșoaia este Palatul construit de Constantin Brâncoveanu, având apartamentele familiei princiare la primul etaj, unde se ajunge direct din curte pe o scară exterioară ce dă într-un balcon amplasat pe fațadă. Parterul palatului conține camerele servitorilor, iar la subsol se află o pivniță cu un tavan format din patru domuri. Fațada dinspre lac este și ea una aparte cu o logie de inspirație venețiană, cu trei arcade.
Cuhnia (bucătăria brâncovenească) se află în curtea palatului, având patru turnuri de aerisire. Turnul porții străjuiește intrarea în curte. În el se poate urca pe o scară exterioară. Atât turnul porții, cât și cuhnia au fost restaurate de Martha Bibescu între 1922 și 1930.
Capela Gheorghe Bibescu, construită după 1880 adăpostește mormintele familiei Bibescu, inclusiv ale prinților Mihai și George Basarab-Brâncoveanu, aviatori morți în timpul celui de-al doilea război mondial.
Serele Mogoșoaia au fost construite după 1890, de arhitecți francezi și sunt încă folosite pentru cultura florilor și ca atelier de educație plastică pentru copii.
Ghețăria servea la stocarea pe timpul verii a gheții aduse din lacul Mogoșoaia, aflat în apropiere.
Biserica „Sfântul Gheorghe” se află în afara zidurilor palatului, lângă turnul porții. Ctitorită de Constantin Brâncoveanu și terminată în 1688, cu puțin timp înainte ca ctitorul ei să devină domnitor, ea adăpostește mormântul lui George-Valentin Bibescu, precum și tabloul votiv ce-i reprezintă pe Constantin Brâncoveanu și pe cei patru fii ai săi.
Mogoşoaia Palace (in Romanian: Palatul Mogoșoaia, pronounced [paˈlatul moɡoˈʃo̯aja]) is situated about10 kilometres from Bucharest, Romania. It was built between1698-1702 by Constantin Brâncoveanu in what is called the Romanian Renaissance style or Brâncovenesc style, a combination of Venetian and Ottoman elements. The palace bears the name of the widow of the Romanian boyar Mogoş, who owned the land it was built on. The Palace was to a large extent rebuilt in the 1920s by Marthe Bibesco.
The Palace had been given to Princess Marthe Bibesco by her husband, Prince George Bibesco, who later also deeded the land to her. She spent all her wealth from the many books she wrote in its reconstruction and it became the meeting place for politicians and international high society, a quiet retreat during the growing turmoil of the 1930s. Prince George died in 1941 and was buried in the small, white 1688 church on the grounds of the Palace.
The Palace is now a popular tourist destination, but although the grounds and gardens are beautiful, the interior of the palace itself is under reconstruction and presently houses a museum and art gallery. (Muzeul de Artă Brâncovenească)
During the second world war, Prince Antoine Bibesco (a cousin of George Bibesco) and his wife Elisabeth Bibesco, refused to flee the country despite their outspoken anti-fascist opinions. Elizabeth spent considerable time during these years visiting Marthe Bibesco at Mogosoaia and when Elizabeth died of pneumonia on April 7, 1945 she was buried in the Bibesco family vault on the grounds of Mogoşoaia. It may surprise visitors to see her grave here with its poignant epitaph in English - "My soul has gained the freedom of the night." Neither Elizabeth Bibesco's husband, Antoine, nor George Bibesco's wife, Marthe, could be buried beside them, as they both died during the Communist regime.
In 2008 the Romanian gothic rock band Inopia produced a video of their song "Epitaph", filmed entirely at Mogosoaia. The long medievalist composition is based on Elizabeth Bibesco's epitaph.
Photo: Pozaru'
Text: Wikipedia
